Cinci lucruri pe care trebuie să le știi despre febră!

Cinci lucruri pe care trebuie să le știi despre febră!

Febra este primul simptom al SARS CoV-2. În același timp, poate fi simptom pentru o gamă largă de afecțiuni medicale, fără legătură cu noul coronavirus. Ce trebuie să știi despre simptomul care panichează în continuare o lume întreagă? Afli din materialul următor.

Temperatură crescută a corpului și o senzație de disconfort accentuată: mâini care frig, frisoane, ochi care ard. Acestea pot fi semne ale unui episod febril, care ne poate da toată viața peste cap, nu numai sănătatea. Chiar dacă este principalul simptom al infectării cu SARS CoV 2, febra apare ca simptom și în alte afecțiuni medicale. Dacă știți aceste 5 lucruri, panica și teama vor sta departe, cu siguranță!

Temperatura normală a corpului este între 36,1 și 37,2 grade Celsius

Nu există un standard pentru temperatura normală a corpului, dar există un interval considerat a fi normal din acest punct de vedere. Acesta este cuprins între 36,1 și 37,2 grade Celsius. Atunci când temperatura trece ușor de 37,2  grade, acesta poate fi considerat un episod subfebril, ce poate avea o gamă amplă de cauze, printre care și expunerea prelungită la soare. Pentru a te asigura că totul este în regulă cu sănătatea ta, îți poți lua singur temperatura la intervale regulate de timp. Dacă temperatura crește, atunci vorbim ci suguranță de o infecție la nivelul organismului.

Febra este o reacție de apărare a organismului

Febra este primul semn că ceva este în neregulă cu starea ta de sănătate și că o infecție este prezentă la nivelul organismului. În contextul COVID19, febra este un motiv de panică și teamă în rândul  pacienților, declanșând o reacție imediată: fie de prezență în urgențele spitalelor, fie de autotratament, la propriul domiciliu.  Specialiștii spun că febra ar trebui să fie lăsată netratată, cel puțin în faza de început, acesta fiind mecanismul de apărare al organismului la infecție. Dacă febra nu este tratată antitermic, organismul o poate controla mai bine și poate lupta mai eficient împotriva infecției din organism.

Febra nu înseamnă SARS CoV 2

 Infecția cu SARS CoV 2 nu este însă singura afecțiune care debutează prin febră. Alte astfel de afecțiuni sunt poliartritele reumatoide și anumite tipuri de cancer. Mai mult decât atât, orice infecție la nivelul organismului poate genera febră, la fel ca și funcționarea necorespunzătoare a organelor.

Când se administrează antitermice?

Atunci când temperatura depășește 39,4 grade- la adulți, pot fi administrate antitermice. O atenție deosebită trebuie acordată bebelușilor, în cazul cărora este nevoie de un consult sau de o părere specializată înainte de administrarea antitermicelor. Copiii între 6 luni și 5 ani pot face convulsii de la febră, deci dacă observați o temperatură mai mare de 38 de grade, prezentați-vă imediat cu cel mic pentru un consult.

 În categoria antitermice intră paracetamolul și un antiinflamator (ibuprofen, de exemplu), precum și un derivat din metamizol. 

Ce alte simptome pot însoți febra?

De cele mai multe ori, febra este doar unul  dintre simptomele care îți arată că organismul nu funcționează corespunzător. Simptomele care pot însoți febra sunt durerile de cap, frisoanele, dureri la nivelul ochilor, deshidratare, confuzie, durere la urinare și  secreții vaginale anormale.

______
🌐 www.drluca.ro 
📞 0248 222 282