Învață-l cum să fie în siguranță la școală și să poarte mască!

Învață-l cum să fie în siguranță la școală și să poarte mască!

Chiar dacă este dificil, purtarea măștii pe parcursul desfășurării orelor de curs este unul dintre cele mai importante mijloace prin care elevul se poate proteja atât pe el, cât și pe cei din jurul lui. Dincolo de purtatul măștii, există câteva reguli pe care, dacă cel mic le respectă, va fi în siguranță! Iată care sunt acestea!

Sănătatea începe odată cu o bună igienă a mâinilor, în primul rând. Acest lucru este valabil și atunci când vine vorba de infectarea cu SARS CoV 2. Șansele de a contacta virusul scad considerabil odată cu spălatul des pe mâini. Cu siguranță, mâinile curate nu reprezintă singura metodă prin care cel mic se poate proteja atât pe el, cât și pe cei de acasă. Sunt câteva reguli simple care funcționează ca metode eficiente de prevenție, mai ales în colectivitate sau în locurile aglomerate.

Masca pentru copii

Masca pentru adulți nu îl protejează foarte mult pe cel mic, deoarece nu se pliază pe forma feței lui. În felul acesta, gura și nasul îi rămân total neprotejate. De aceea, recomandăm ca cel mic să poarte măști pentru copii, adaptate dimensiunilor feței lui. Sunt o varietate de astfel de măști, disponibile pe diferite magazine online. O mască pentru copii îl va proteja mult mai mult.

Limitarea contactului fizic cu ceilalți colegi

Este dificil de explicat unui copil de ce nu trebuie să îi îmbrățișeze ceilalți colegi, de ce nu poate să le strângă mâna sau să se joace cu ei. Pentru copii, interacțiunea socială este vitală. Pe de altă parte, dacă cel mic a înțeles că nu este recomandat să facă acest lucru în parc și la locul de joacă, va înțelege și de ce nu poate să îmbrățișeze colegii de școală. Este foarte important ca elevul/copilul să nu resimtă foarte mult această limitare, de aceea sugestia specialiștilor noștri este să încercați să compensați lipsa contactului fizic: ”Nu poți face asta, dar poți să interacționezi de la distanâă, să vorbiți de la distanță, să râdeți de la distanță”. Dacă nu i se oferă această compensație, este posibil ca cel mic să resimtă dramatic această tăiere bruscă a posibilității de a interacționa. 

Spălatul des pe mâini

Înainte de a pune masca și când dă masca jos, cel mic trebuie să aibă mâinile curate. Este recomandat ca acesta sa învete de acasa cât de important este să te speli pe mâini înainte și după orice activitate. În acest fel, îi va fi mai ușor să înteleaga acest tip de comportament. Dacă elevul are o vârsta mai mică, atunci simplul fapt că își vede părinții făcând acest lucru, îl va ajuta foarte mult. Pentru eficiență maximă, puteți inventa o poveste, care să îl ajute să pună în practică mai ușor. Dacă elevul are o vârstă mai mare, atunci cu siguranță va înțelege prin raționament logic și argumente de ce este nevoie să facă acest lucru.  

Evitarea atingerii pe față și pe păr

Contactul mâinilor cu fața, gura și nasul trebuie să fie evitat, pe cât de mult posibil, iar acest lucru este valabil în general, nu numai în perioada pandemiei de COVID-19. Oricât de des ar fi igienizate mâinile, tot există riscul ca virusurile să se strecoare în organism. Contactul mâinilor cu părul trebuie să fie și el limitat, deoarece părul poate ”prinde” și ”menține”particulele de virusuri.  

Îmbrăcăminte curată

Deoarece virusurile pot sta și pe haine pentru perioade limitate de timp, este foarte important ca obiectele de vestimentație zilnice ale elevilor/copiilor să fie spălate la temperaturi mari și călcate. Este indicat să faceți acest lucru pe cât de mult posibil.

Un alt aspect important este legat de modul în care explicați celui mic de ce este nevoie să respecte aceste reguli.

Evitați să utilizați cuvântul TREBUIE și folosiți sinonime contextuale. Este vital ca cel mic să nu simtă că este constrâns sau obligat să facă un lucru, cu atât mai puțin RESPONSABIL pentru îmbolnăvirea cuiva drag din familie, chiar dacă are sau nu legătură cu el. Aici ne referim la acele posibile amenințări verbale, de tipul : ”Dacă nu respecți aceste reguli, bunica o să se îmbolnăvească”. În momentul în care bunica se va îmbolnăvi, copilul va rămane cu trauma faptului că el este responsabil.