Campaniile Doctor Luca din luna noiembrie 2011

În luna noiembrie 2011, Centrul Medical Doctor Luca a derulat trei campanii de screening gratuit: testarea densităţii osoase, testarea glicemiei şi campania de testare a vârstei pulmonare. Scopul acestor campanii a fost acela de a conştientiza populaţia, alături de multe alte centre medicale din ţară, asupra importanţei evaluării stării de sănătate pentru prevenirea şi tratamentul unor afecţiuni care nu sunt de neglijat prin incidenţa, complicaţiile şi costurile lor: osteoporoza, diabetul zaharat şi bronhopneumopatia cronică obstructivă.

Screening-ul pentru osteoporoză

În perioada 7-11 noiembrie 2011 s-a desfăşurat campania de screening pentru osteoporoză, destinată femeilor aflate la menopauză. Patruzeci şi patru de persoane, cu vârste cuprinse între 43 şi 80 ani, au efectuat osteodensitometria pe bază de  ultrasunete la nivelul călcâiului. Dintre acestea, 16 au avut densitate minerală osoasă scăzută şi, la recomandarea d-lui dr. Bobi Gorgievski, medic specialist endocrinolog, au fost îndrumate pentru efectuarea DXA cu rază X duală. Din cele 16 paciente, 10 au fost diagnosticate cu osteoporoză şi au fost trecute pe tratament specific.

Doctorul Bobi Gorgievski atrage atenţia asupra faptului că un procent de 25% dintre femeile aflate la menopauză vor face osteoporoză şi de aceea, se recomandă ca, începând din al treilea an de postmenopauză, acestea să-şi controleze densitatea minerală osoasă o dată pe an, pentru a preveni şi/ sau trata din timp osteoporoza. Acest lucru este esenţial pentru a se evita producerea fracturilor de fragilitate, unele din acestea – cum este fractura de şold – având o mortalitate de peste 20%.

Screening-ul pentru diabet

În zilele de 16-19 noiembrie 2011 s-a efectuat în centrul nostru testarea gratuită a glicemiei cu ajutorul glucometrelor. Rezultatele au fost corelate cu măsurarea tensiunii arteriale şi a indicelui de masă corporală. S-au prezentat 63 de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 74 de ani. Dintre acestea, 5 au avut valori modificate ale glicemiei şi au fost îndrumate spre doamna doctor Cristina Mureşan, specialist în boli de nutriţie şi metabolism. Aceasta atrage atenţia asupra faptului că, după vârsta de 50 de ani, este obligatorie efectuarea unei glicemii, chiar dacă persoana respectivă nu se încadrează în categoria de persoane cu risc crescut, deoarece vârsta însăşi este un factor de risc pentru diabetul zaharat.

Campania de testare a vârstei pulmonare

În intervalul 14-25 noiembrie 2011 s-au efectuat spirometrii gratuite în cadrul cabinetului de pneumologie al Centrului Medical Doctor Luca. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul campaniei naţionale «Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?». S-au prezentat 87 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani, predominând cele de sex masculin. 56% dintre cei evaluaţi au fost fumători. Rezultatele au evidenţiat diferenţe între vârsta cronologică şi cea a plămânului la mai mult de o treime dintre cei evaluaţi, diferenţele pornind de la câţiva ani şi ajungând până la 40 de ani.

Doamna dr. Delia Lixandru, specialistul nostru în pneumologie, subliniază importanţa verificării anuale a funcţiei respiratorii prin efectuarea unei spirometrii. Spirometria este o metodă neinvazivă şi foarte precisă de apreciere a funcţiei pulmonare. Este utilizată pentru diagnosticarea BPOC, dar şi a altor afecţiuni cronice ale bronhiilor şi plămânului (astm, emfizem, pneumopatie interstiţială), precum şi pentru evaluarea gravităţii bolilor pulmonare cronice şi pentru urmărirea evoluţiei acestora.

Alarmant este faptul că tot mai mulţi tineri riscă să se îmbolnăvească de BPOC (bronhopneumopatie cronică obstructivă) din cauza fumatului (6 dintre cele 33 de persoane depistate cu modificări de funcţie respiratorie aveau vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani).

BPOC este o afecţiune cronică pulmonară cu prevalenţă în continuă creştere, care se manifestă prin tuse cronică şi senzaţie de sufocare. Se preconizează că în următorii 10 ani BPOC va deveni a treia cauză de deces în lume.

Echipa medicală Doctor Luca