Despre „firea” omului şi tulburările de personalitate

Se spune uneori despre cineva care este mai dificil în relaţiile cu ceilalţi: „aşa este firea lui, n-ai ce să-i faci!” Cu alte cuvinte „firea” omului înseamnă felul lui de a fi, adică personalitatea. Aceasta reprezintă felul în care o persoană gândeşte, simte, reacţionează şi acţionează, se comportă şi relaţionează cu ceilalţi, manifestă o anumită conduită, un anumit caracter şi temperament. Aşadar aceasta reprezintă multitudinea trăsăturilor care o definesc şi o deosebesc ca persoană unică, originală, irepetabilă. Personalitatea omului se structurează şi se maturizează odată cu încheierea adolescenţei dar ea poate fi modificată şi mai târziu sub influenţa unor factori interni sau externi (boli somatice sau vasculare, traumatisme cerebrale, consumul de alcool sau droguri şi altele).

Când toate aceste trăsături, deşi variabile, se manifestă într-un anumit firesc, când persoana este văzută de către ceilalţi ca fiind „ca şi ei”, putem vorbi despre o personalitate obişnuită, comună, spre deosebire de cazurile când aceste trăsături pot să fie mai evidente, mai pregnante, „să sară în ochii celorlalţi”, în acest caz putând vorbi de o personalitate accentuată. Salvador Dali a fost o personalitate accentuată. Sunt însă cazuri când aceste caracteristici ale personalităţii deviază calitativ sau cantitativ de la normalitate, ceea ce face ca viaţa persoanei respective şi a celor din jurul acesteia să fie afectată, uneori destul de grav. Sunt multe forme pe care aceste tulburări le pot îmbrăca, în funcţie de acele laturi ale personalităţii care sunt afectate, forme care au diferite denumiri pe care nu are rost să le menţionez. Unele se manifestă fie prin impulsivitate exagerată şi conflictualitate, altele prin instabilitate emoţională, unele persoane sunt interpretative, izolate, reci, ciudate, altele explozive, altele sunt rigide şi intolerante, unele au un comportament antisocial, altele sunt labile şi asociale, unele histrionice etc.

Fiecare dintre noi ne străduim să ne integrăm, să ne armonizăm relaţiile cu celelalte persoane, să ne adaptăm la regulile morale şi sociale, însă adesea ne lovim de aceste persoane foarte dificile, care au un comportament şi o conduită nejustificate sau de neînţeles pentru noi, făcându-ne viaţa un calvar. Acestea sunt generatoare de stres, tensiune, anxietate, depresie, dezordine, distrugeri, conflicte, acte antisociale şi penale.

Ce este de făcut în asemenea situaţii şi cu asemenea persoane? În primul rând este important să le conştientizăm problematica. Cei mai mulţi încearcă să-i înţeleagă aşa, ca pe nişte oameni obişnuiţi şi de cele mai multe ori sunt nedumeriţi că nu reuşesc. Târziu îşi dau seama că, de fapt, aceştia au tulburări psihice. Dacă vom şti că există astfel de tulburări ale „felului de a fi” şi că persoanele respective, în fond, nu au nicio vină că sunt aşa şi că de cele mai multe ori nici nu îşi dau seama de „particularităţile” lor şi de problemele pe care le creează, altfel îi vom suporta şi vom aborda o altă atitudine. Fie vom cere sfatul medicului psihiatru, fie atitudinea noastră va fi mai protectivă, mai iertătoare sau indulgentă, mai comunicativă sau mai prietenoasă, mai prevenitoare sau dimpotrivă, mai intransigentă.

Să nu uităm că şi ei sunt tot ai noştri!

 Dr. Marian Iacob, medic primar psihiatru